Scandalul de la box s-a mutat astăzi în sală! Totul sub ochii lui Leonard Doroftei

Aşa după cum a promis la întâlnirea de ieri cu antrenorii, preşedintele Federaţiei Române de box, Leonard Doroftei, a revenit astăzi la Câmpulung cu centurile campioanelor şi medaliile pentru sportivele care urmau să urce pe podiumul de premiere la finalele Campionatului Naţional de box feminin, competiţie începută încă de luni în municipiul nostru.
La ora stabilită 14.00 s-a dat start finalelor, iar conform programului de desfăşurare, în această după-amiază au fost programate 12 întâlniri: cinci la junioare, două la tineret şi alte 5 la senioare.
Primul meci a fost programat la categoria de greutate 46 kg – junioare între două pugiliste care mai mult „au dansat” în ring, decât să boxeze, lucru care l-a nemulţumit în primul rând pe „moşul” Doroftei! Cu trecerea timpului şi meciurile au devenit mai spectaculoase! Atât de spectaculoase încât, întâlnirea dintre Giulia Moldovan (foto roşu) şi Veronica Făcăianu (la 50 kg junioare) s-a încheiat cu un scandal monstru:
Vezi VIDEOŞtirile sportive Muscel TV

Dacă jucătoarele de la CS Muscel au părăsit competiţia încă din primele tururi, la finalele de vineri după-amiază spectatorii musceleni au urmărit cu atenţie primul meci de la senioare, atunci când în ring a urcat Claudia Nechita, câmpulungeanca legitimată la Steaua Bucureşti. A întâlnit-o pe Gabriela Mezei în faţa căreia s-a impus fără probleme, trecându-şi, astfel, în palmares titlul naţional cu numărul 6.
box nechita

A fost o zi agitată în sala de sport de la „Nanu Muscel”, la ediţia din 2015 a finalelor Campionatului Naţional de box feminin, la fel de agitată cum a fost şi şedinţa din urmă cu o zi de la restaurantul hotelului Muscelul.

About The Author

Redactor sportiv

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *