Press Cup – tenis de câmp, ediţia I

Le-am făcut safteaua! Astfel poate fi definită, în mod amical, participarea jurnaliştilor musceleni la prima ediţie a Press Cup dr. Oetker, organizată la Curtea de Argeş.
Turneul a fost parte a unui eveniment mult mai amplu, prilejuit de inaugurarea în oraşul Basarabilor a unei cochete şi moderne baze sportive destinată tenisului de câmp. Pe lângă oficialităţile locale şi judeţene prezente la tăierea panglicii inaugurale, reuniunea de gală a fost onorată de prezenţa legendarului campion mondial Ilie Năstase, care, împreună cu fostul jucător de Cupa Davis şi actualul preşedinte al federaţiei de profil, George Cosac, a fost protagonistul unor partide demonstrative de dublu acordate copiilor care învaţă tainele sportului alb la clubul din Curtea de Argeş. A fost un spectacol agreabil, comentat cu umor de către vedeta de televiziune Victor Yila şi gustat din plin de o asistenţă record, care constatat, pe viu, cum marele Nasty, fostul number one în clasamentul internaţional, la cei aproape 70 de ani ai săi, nu şi-a pierdut îndemânarea şi fantezia care i-au atras admiraţia, aplauzele şi elogiile pe toate marele arene de tenis din lume. Şi o frumoasă coincidenţă face ca lansarea în circuit a bazei de la Curtea de Argeş să coincidă cu debutul turneului de la Wimbledon, acolo unde Simona Halep a reuşit să scrie o nouă pagină memorabilă în istoria tenisului românesc. Nu încape îndoială că Simona este un idol dar şi un exemplu pentru micii mânuitori ai rachetelor şi ai părinţilor acestora; e un fenomen care, şi la Câmpulung şi peste tot în ţară, ia tot mai mare amploare, fapt dovedit şi de creşterea numărului de copii care se îndreaptă către tenisul de câmp. Iar succesul lor viitor nu poate fi imaginat fără bazele moderne şi fără antrenorii calificaţi, aşa după cum sunt şi în municipiul nostru, la bazele din Grui şi din Vişoi.
Ca să revenim la evenimentul de la Curtea de Argeş, competiţia oficială a fost un turneu destinat jurnaliştilor, care au adus lângă fileu participanţi nu doar din judeţ şi din ţară, ci şi din Franţa, Belgia, Moldova, Congo şi Camerun. La final, proba de simplu a fost câştigată de către colegul nostru de la Muscel TV, Valentin Şerban, un adevărat aspirator de medalii în turneele la care ia parte, el fiind laureat şi al probei de dublu, într-o finală strânsă în care, printre adversari, l-a avut pe Bogdan Burhan, tot de la Muscel TV. Toţi câștigătorii și participanții au primit medalii și diplome, dar și premii surpriză din partea sponsorilor. Dr. Oetker România a oferit cadouri sportivilor, brandul susținând în mod constant turnee de tenis naționale și internaționale.
Aşadar, Muscel TV a făcut safteaua laureaţilor turneului Press Cup organizat de către prietenii noştri de la Curtea de Argeş. E o onoare, dar şi o obligaţie pentru ediţiile din anii următori, atunci când câştigătorii de acum vor trebui să îşi apere titlurile cucerite! (Sterian PRICOPE)

About The Author

Redactor sportiv

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *