MECIUL LUI DOBRIN | Stelele fotbalului muscelean – Stelele fotbalului românesc 4-4

Au marcat: Dulca (autogol), Vlădoiu (3) / B.Stoica (autogol), Mutu (2), Ad. Ilie

A fost spectacol în adevăratul sens al cuvântului vineri după-amiază pe stadionul “Municipal” din Câmpulung, la “Meciul lui Dobrin”, jocul dintre Stelele fotbalului românesc şi o selecţionată a echipei ARO Câmpulung. Ca în vremurile bune, au fost microbişti care au ajuns la stadion cu aproape două ore înaintea startului, doar pentru a prinde un loc în tribună!
La ora stabilită, 18.00, la colţul terenului, jucătorii celor două echipe aşteptau semnalul crainicilor pentru a pătrunde pe teren, iar primii au fost cei echipaţi în violet, respectiv jucătorii echipei gazdă.
În tabăra „galbenilor”, primul aclamat a fost Silviu Lung senior, apoi, rând pe rând, fiecare jucător care pătrundea pe teren, prin culoarul format de copiii de la CSS Dinicu Golescu Câmpulung, primea îndelungi aplauze de la oamenii din tribună!
Acolo, în tribune, spectatorii erau ca în vremurile bune ale echipei ARO Câmpulung! Tribuna I arhiplină, iar în tribuna a II-a, la fel de mulţi microbişti veniţi pentru a urmări acest spectacol.
Înaintea startului, însă, pe teren a avut loc un moment festiv, când Gica Dobrin, soţia celui comemorat, a primit un tricou galben al naţionalei, având imprimat numărul 8 şi numele „Prinţului din Trivale”, dar şi o minge cu totul specială, prezentată publicului de actorul Florin Călinescu!
VEZI VIDEO – Muscel TV:

În jurul orei 18.20 s-a dat start meciului-eveniment, în care Mircea Rădulescu a aliniat un „11” de care s-ar bucura orice selecţioner al României: Silviu Lung senior – Daniel Florea, Cristi Dulca, Emil Săndoi, Tibor Selymes, Dănuţ Lupu, Adrian Mutu, Ioan Ovidiu Sabău, Adrian Ilie, Marius Niculae şi Daniel Pancu! Pe banca de rezerve au stat alte nume mari ale fotbalului românesc, precum Ilie Balaci, Sorin Cârţu, Vlad Munteanu şi Dorinel Munteanu.

De partea cealaltă, selecţionata ARO Câmpulung a avut un lot din care nu au lipsit Alexandru Rusu (portarul care a apărat în victoria din Cupa României cu Rapid Bucureşti), Alin Durdun, Cornel Mihart, Marius Cumpănaşu, Ionuţ Bălan, Nicuşor Ceapraz, Bogdan Stoica, Vali Ştefănică, Sergiu Coman, Claudiu Mutu, Petruţ Butaru, Gică Butoiu, Remus Safta, Gabriel Ioniţă, Mugurel Obreaşcu, Cornel Moise, Costel Stan, Robert Craioveanu, Iulian Preda, Dani Vişoiu şi Relu Pescaru. Tot pentru ARO au evoluat şi Jean Vlădoiu, Ionuţ Badea – antrenorul secund al echipei naţionale şi Mărgărin Blidaru – viceprimarul municipiului Câmpulung. Totul pentru un spectacol la nivel înalt oferit celor aproape 3000 de spectatori prezenţi la acest joc.

Promotorul acestui meci a fost Adrian Troscenco, musceleanul care a avut forţa de a „convoca” aceste nume importante ale fotbalului românesc. A fost sprijinit de Primăria municipiului Câmpulung şi de câţiva sponsori generoşi, atât din ţară cât şi din Câmpulung!
FOTO: Mihail Oprescu şi Narcis Manole

About The Author

Redactor sportiv

Related posts

1 Comment

  1. Pingback: FINALA LEGENDELOR | După „Meciul lui Dobrin”, musceleanul Adrian Troscenco organizează alt EVENIMENT DE TOP în judeţul Argeş | Sport Muscel – Sportul in muscel secunda cu secunda

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *