Camelia Poştoacă: „Sunt mulţumită de ce am realizat, personal, la Lisabona”

În Portugalia, la Lisabona, s-a încheiat duminică ediţia din acest an a Campionatului European de tenis de masă – seniori, cu victoria naţionalei Germaniei, în competiţia feminină.
După un început bun, România a încheiat în cele din urmă doar pe locul 7! A pierdut dramatic meciul care o putea trimite în semifinale (2-3 cu Suedia), a cedat apoi şi în faţa Olandei, pentru ca în meciul pentru locurile 7-8 să dispună de Belarus (scor 3-0)!
Camelia Poştoacă, jucătoare cu dublă legitimare la CS Pristavu Câmpulung şi la Linz AG în Austria, a făcut un turneu foarte bun, dând dovadă de maturitate. A fost titulară de drept în echipa naţională la această competiţie, a disputat 6 meciuri dintre care a câştigat 5 şi a pierdut unul singur, în faţa polonezei de origine asiatică, Li Qian.
Prin intermediul colegului de la Prosport, Andru Nenciu, Camelia Poştoacă a tras concluziile acestui “european” pentru Jurnalul Sportiv “Muscel TV”, în care s-a arătat mulţumită de prestaţia pe care a avut-o şi spune că s-a obişnuit cu asiaticele care joacă pentru naţionalele europene. VEZI VIDEO

Să mai spunem că la această ediţie de Campionat European, dintre primele 8 clasate, singurele naţiuni care au avut în lot numai jucătoare din propria ţară au fost Ungaria (locul 5), România (locul 7) şi Belarus locul (8). În rest, naţionale precum Germania, Austria, Olanda, Suedia şi Polonia au avut naturalizate câte una sau chiar două jucătoare asiatice.

About The Author

Redactor sportiv

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *