„Briana Iaru va fi campionă mondială la şah, în premieră pentru Câmpulung!”

Încet dar sigur, “sportul minţii” trece peste bariera sportului practicat “de plăcere” la Câmpulung! Venirea lui Cristache Toculeţ ca instructor la grupa formată de profesorul Lovişteanu la Şcoala “Oprea D. Iorgulescu” începe să dea roade, iar acestea “se măsoară” deocamdată în medalii şi trofee judeţene, însă promisiunile celui care-i cunoaşte acum foarte bine pe copii sunt mult mai mari!
La Piteşti a avut loc recent “Cupa de iarnă” pentru copii şi juniori la şah-rapid, considerată, totodată, prima etapă a Campionatului Judeţean. Pe parcurul celor două zile de concurs găzduite de Muzeul Judeţean Argeş, au participat 40 de sportivi, iar prezenţa copiilor din Câmpulung nu a trecut neobservată! Aceştia au revenit acasă cu 5 medalii: Briana Iaru (locul 1) şi Anabella Braga (locul 2) – în concursul fetelor; Iustin Braga (locul 1) şi Alex Craioveanu (locul 2) la masculin, categoria sub 8 ani şi Andrei Ungureanu (locul 2), băieţi – la sub 10 ani.  I-am mai putea aminti aici pe Mihai Dănescu, Cristian Duroi şi Teodor Bolboacă, sportivi care, chiar dacă n-au prins un loc pe podiumul de premiere, s-au clasat în “Top 5” al categoriei lor de vârstă!

Etapa a II-a a Campionatul Judetean Arges se va desfăşura luna viitoare la Câmpulung, mai exact în zilele de 7 şi 8 martie la Şcoala “Oprea D. Iorgulescu”. Atunci se vor stabili şi numele sportivilor care vor reprezenta judeţul nostru la finala natională programat în perioada 30 martie – 9 aprilie la Călimăneşti-Căciulata. Cei care vor obţine medalii nationale vor participa la Campionatul Mondial de juniori, din Grecia.

briana
“Sunt încrezător! Briana Iaru va fi campionă mondială în premieră pentru Câmpulung!” – este declaraţie surprinzătaore, dar plină de încredere a instructorului Cristache Toculeţ.

About The Author

Redactor sportiv

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *