Adi de la Vâlcea cântă pe… terenul de tenis

La sfârşitul săptămânii trecute, la Curtea de Argeş s-a desfăşurat “Trofeul Dr. Oetker” la tenis de câmp, competiţie la care au fost prezenţi mai mulţi jucători câmpulungeni.  Unul dintre aceştia a fost colegul de la Muscel TV, Valentin Şerban, cel care a făcut echipă cu Ciprian Vlădescu, cei doi evoluând la categoria de vârstă “peste 30 de ani”.
Cei doi musceleni au fost „cap de serie” iar în primul joc adversari le-au fost Adrian Dinuţ şi Alexandru Ioan din Govora. La prima vedere numele „Dinuţ” nu atrage deloc atenţia, însă la o privire mai atentă l-am descoperit pe celebrul solist în lumea manelelor, „Adi de la Vâlcea”!  În ultima vreme, preluând informaţii chiar de pe contul personal de facebook al lui Adi de la Vâlcea, presa mondenă din România a scris despre cea mai nouă pasiune a acestuia!

Azi am fost la un turneu de tenis de veterani si bineinteles am……pierdut.:)) joc de vreo 4 luni si n-am batut pe nimeni inca 🙂 dar o sa vina si momentul asta in curand:) „ scria Adi pe data de 16 octombrie, pentru ca pe 20 noiembrie să revină cu o nouă postare: „Va salut. Astazi am castigat primul meu meci de tenis de camp la turneu de veterani frt de la curtea de arges. Joc de careva luni si nu am batut pe nimeni pana acum:)) am spart gheata azi:) maine jucam in optimi cu partenerul meu de dublu alex. fratii Bryan s-au luat dupa noi:))))”
Meciul „de mâine, în optimi” despre care scria, era chiar întâlnirea cu dublul muscelean Şerban / Vlădescu.
Muscelenii s-au impus la pas (scor 2-0), pe seturi 6-3, 6-2, dar au pierdut în turul următor în faţa dublului care avea să câştige la „plus 30 de ani”, dublu format din George Badiu şi Remus Păun (Piteşti).

About The Author

Redactor sportiv

Related posts

1 Comment

  1. tot eu

    pe adii de la valcea il dadea prin 2006 la politie dinu oana si giuglea carmen pe oarecum cocainah

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *